Raport anual de activitate 2024

Untitled design - 2025-02-11T143725.653

Focus: Cetatenii se implica

Anul 2024 pentru Ecopolis a fost sub semnul implicării directe a cetățenilor în campanii pentru aer mai curat în cartiere și comunități. Cetățeni pentru aer curat se numește programul pe care ne dorim să-l dezvoltăm și în următorii ani și care în 2024 a debutat cu ajutorul unui grant obținut prin Raiffeisen Comunități, care ne-a permis să mergem cu activitățile pentru aer curat în două comunități active din București: Grivița Domenii și Giulești- Sârbi.

Lucrul cu cetățenii, mari și mici, ne întregește munca și ne dă energie să insistăm pentru politici publice responsabile, pentru o viață mai bună în orașe. Am continuat să promovăm și să realizăm propuneri de astfel de politici publice, ne-am implicat direct și activ în advocacy pentru un oraș bun de trăit, prin coordonarea Pactului de mediu, realizat în cadrul Platformei de mediu pentru București, iar în a doua jumătate a anului ne-am concentrat atenția pe încălzirea rezidențială, ca sursă de poluare majoră și soluțiile pentru Încălzire fără poluare! Nu putem spune că Bucureștiul stă mai bine la capitolul poluare în 2024, dar credem că drumul este unul bun. O administrație deschisă la dialog, cu intenții corecte, dar încă puternic birocratizată am găsit în 2024 în Primăria București. Intrăm în 2025 cu energie pozitivă și cu un gând clar: vrem mai mulți cetățeni conștienți de mediul în care trăiesc, de acțiunile lor și de soluțiile pentru o calitate a vieții mai bună în orașe.

Raport Anual Ecopolis  2024

Leave a comment