26.10.2011

Ludovic Orban (PNL) in Topul Rusinii


Ludovic Orban, locul 4 in Topul Rusinii

 

 

LUDOVIC ORBAN (PNL) este cel de-al patrulea deputat care intra in Topul Rusinii alcatuit anul acesta de Votul Verde. Cu un scor considerabil sub cel obtinut in anii anteriori (37,50% fata de 50,42% in perioada 2009-2010), Dl. Orban s-a dovedit a fi un veritabil inamic al mediului inconjurator, cel putin raportat la modul in care a sprijinit prin vot parlamentar legile cu impact pozitiv asupra mediului in ultimele doua legislaturi (septembrie 2010 – iulie 2011).

Scorul pe scurt

    • 6 voturi contrare pozitiei expertilor
    • 5 absente
    • 3 voturi verzi

Deputatul PNL de Bucuresti s-a remarcat prin voturi nocive pentru mediu in 6 din cele 14 situatii in care in Parlamentul Romaniei au ajuns sa fie votate proiecte relevante. Astfel, Dl Ludovic Orban a votat impotriva unor proiecte importante pentru mediu privind

  • promovarea energiei din surse regenerabile si economisirea resurselor energetice
  • constituirea Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii
  • regimul pescuitului si acvaculturii
  • constituirea si sanctionarea contraventiilor silvice
  • reabilitarea termica a cladirilor de locuit prin acces la credite garantate de Guvern.

Acesta a sustinut in schimb (ca de altfel majoritatea colegilor din PNL) proiectul de lege pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din resurse regenerabile. Expertii Votul Verde considera aceasta lege – propusa, adoptata si promulgata fara acordul Comisiei Europene – drept inutila si daunatoare prin faptul ca risca sa dezechilibreze piata regenerabilelor (avantajand marii producatori si favorizand situatiile de monopol) si prin acela ca nu acorda, in fapt, sprijin real producatorilor de energie din surse regenerabile.

Soarta unor proiecte utile, ce vizau controlul activitatilor desfasurate pe plajele Marii Negre, protejarea mediului prin intermediul dreptului penal sau introducerea taxei de poluare pentru autovehicule nu a reprezentat o prioritate pentru fostul Vice-primar general al Bucurestiului (un oras sufocat de poluarea produsa de traficul rutier). Acesta a absentat in total de 5 ori de la votul din plen.

Explicatia pentru acest comportament ostil poate fi aceea a votului pe criterii politice, deputatul PNL alegand sa voteze mai degraba impotriva initiativelor guvernului decat pentru continutul proiectelor de lege. Daca ne amintim ca, in perioada 2009-2010, Dl Ludovic Orban s-a clasat mai bine in topul Votul Verde, nu ne ramane decat sa-i atragem atentia asupra derapajului periculos din ultimele doua legislaturi si sa-i cerem sa revina la sentimente mai bune fata de mediu.

Deputatul de Bucuresti Ludovic Orban asteapta, asadar, mesajul tau fie aici, fie pe adresa sa de la Camera Deputatilor, ludovic.orban@cdep.ro. Fa-l sa raspunda!

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *